De ce s-a speriat Victor Ianukovici? - ARENA.MD
Trăim vremuri în care ordinea şi liniştea din curtea proprie depind şi de ceea ce se întâmplă în ogrăzile megieşilor, mai mult, sau mai puţin apropiaţi. Acesta este motivul pentru care, acum, un tur de orizont, geopolitic, este absolut necesar.
Peste Ocean, preşedintele Barack Obama a prezentat, pe 14 decembrie a.c., proiectul bugetului Statelor Unite, pentru anul fiscal 2011. În cadrul acestuia, suma de 9,9 miliarde de dolari este prevăzută pentru sistemul de apărare antirachetă.
În aceeaşi zi, Moscova a dat replica, prin intermediul agenţiei RIA Novosti, care a fost autorizată să difuzeze declaraţia comandantului unei regiuni militare, Arkadi Bakin. El a precizat că primul sistem de rachete tactice sol-sol, de tipul Iskander, a intrat deja în funcţiune, în Districtul Occidental al Forţelor Armate Ruse.
Iskander este destinat pentru lovituri tactice asupra ţintelor terestre, pe o rază de 500 de kilometri. Agenţia menţionată reaminteşte că Rusia a ameninţat anterior că va amplasa asemenea sisteme în regiunea Kaliningrad, dacă NATO dislocă în Polonia structuri de apărare antirachetă.
Deloc întâmplător, tot pe 14.12.2010, Ministerul Apărării din Letonia a anunţat că, în luna noiembrie a.c., cele trei state baltice, împreună cu Finlanda şi Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa/SHAPE, au semnat un acord de cooperare privind schimbul de informaţii util supravegherii spaţiului lor aerian.
Înţelegerea este parte a unui amplu program al NATO vizând datele necesare asigurării securităţii aeriene a statelor membre. Finlanda nu este membră a Alianţei Nord-Atlantice, dar este aliniată la standardele militare ale acesteia.
După 24 de ore, la Moscova se anunţa decizia de a achiziţiona nave de război franceze, de tip Mistral, destinate operaţiunilor militare ofensive. Urmează să se ajungă la un compromis vizând preţul lor de cumpărare.
Uniunea Europeană replica inteligent, prin decizia lui Catherine Ashton de a numi pe fostul ministru slovac de externe, Miroslav Lajcak, drept responsabil pentru problemele vizând Rusia, dimensiunea estică a politicii U.E., de bună vecinătate cu statele răsăritene şi Balcanii de Vest.
În acest context, al ping-pong-ului subtil, dintre cele două mari comunităţi europene, a prins glas şi preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, sub pretextul reconsiderării atenţiei date de ţara sa regiunii secesioniste Transnistria.
La Chişinău a fost o surpriză declaraţia liderului statului ucrainean, care, după ce a recunoscut existenţa unor probleme în relaţiile bilaterale cu România şi Republica Moldova, a dat şi primul semn de nervozitate. Unul cu efect doar la copiii din grădiniţele active în Kiev: ”Aceste ţări trebuie să simtă: epoca Ucrainei slabe a apus”.
Probabil că între telefonul primit anterior de la Kremlin şi vodca de dimineaţă, domnul Ianukovici a uitat că România este un stat membru al NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară, care a anunţat la reuniunea sa de la Lisabona că asigură atât securitatea celui de-al doilea stat românesc, cât şi pe a aceea a Georgiei.
Aşa că mesajul de la Kiev trebuie redirecţionat spre Bruxelles, dacă emitentul doreşte să fie băgat în seamă.
Numai că adevăratul autor al acestui balon de încercare este în capitala Rusiei. Unde, folosindu-se de cuvintele bine alese de Ianukovici, o gazetă care este utilizată pentru a sonda, de regulă, reacţia Occidentului, precum „Nezavisimaia Gazeta” a solicitat opinia lui Serghei Tolstov, care conduce Institutul de analiză politică şi studii internaţionale din Ucraina.
Şi ce nu putea afirma preşedintele Ianukovici a declarat, sub forma unor ipoteze, aparent ştiinţifice, directorul Tolstov. România ar dori o Transnistrie independentă. Pasul următor fiind unirea celor două state româneşti.
Altfel spus, Ucraina se teme de apariţia unei noi enclave, de tipul regiunii Kaliningrad. Mai mică, dar extrem de utilă Federaţiei Ruse, atât pentru relaţia cu NATO – alianţă extinsă acum, de facto, până la Nistru -, cât şi pentru raporturile viitoare cu imprevizibilul stat ucrainean.
Cum în toată această dinamică America are ultimul cuvânt, taman acum a apărut, via Londra, un document difuzat de WikiLeaks, cu informaţia, deloc banală, că Vladimir Voronin a apelat, în 2007, la Comisia Europeană pentru rezolvarea conflictului transnistrean. O bătaie pe umăr, a Unchiului Sam, pentru cei obişnuiţi să ia lumină doar de la Moscova.
Ochii multor diplomaţi străini privesc acum spre România. Unde şeful statului are cea mai mică cotă de popularitate internă, dar un fler aparte în politica externă. Unul care ia în calcul şi politica dură a congresmenilor republicani faţă de Răsăritul Europei.
Astfel, premierea preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de către un post de televiziune cu mare audienţă, din România, pentru schimbarea politică produsă în Republica Moldova, nu este un gest de complezenţă. Ci confirmarea, elegantă, că, pentru Bucureşti, Mihai Ghimpu contează şi în viitoarea ecuaţie politică de la Chişinău.
Este bine că Vlad Filat a poposit la Bruxelles, iar Marian Lupu a optat pentru o consiliere străină peste hotare, indicând, inteligent, Germania ca popas oficial.
După cum este salutar şi efortul de mediator real al lui Mihai Ghimpu, rămas la Chişinău ca liant al celor două extreme ale Alianţei pentru Integrarea Europeană – PLDM şi PDM.
Din tot jocul politic derulat acum, în cel de-al doilea stat românesc, la Washington D.C. s-a reţinut aspectul că preşedintele interimar este un politician neşantajabil, care crede în ce spune şi este capabil de maximum de concesii, pentru a menţine direcţia spre Vest a celor patru milioane de cetăţeni ai landului dintre Prut şi Nistru.
Paradoxul momentului actual este că Vladimir Voronin a înţeles mai repede acest semnal, decât Vlad Filat şi Marian Lupu.
De facto, Republica Moldova este deja o entitate a comunităţii occidentale. Un lucru acceptat la Moscova. Care probabil mai are o singură nedumerire: când vor tranşa americanii problema Transnistriei?
Un răspuns cunoscut deja de preşedintele României. Dovadă fiind declaraţia nervoasă a omologului ucrainean.
Semn că istoria se grăbeşte în Estul Europei.
Ion Petrescu
Arena
